Alunul

Descriere
Alunul  este un copac cu crestere lenta care poate atinge inaltimi de 3-6 metri. Este cultivat pentru fructele sale foarte nutritive dar si pentru ca el este verde o lunga perioada de timp (8 luni). Interesant este ca infloreste inainte sa apara frunzele (februarie-martie).

Cerinte
In general alunul nu este pretentios si se poate cultiva usor. Totusi, respectarea unor cerinte poate duce la productii mai bogate.
Solul. Avand radacina bine dezvoltata, alunul se poate cultiva pe mai multe tipuri de sol, mai putin pe cele nisipoase sau acide. Ph solului poate avea valori intre 6 si 7,5. Fiind o specie des intalnita la deal, poate fi plantat pe terenurile in panta si este foarte util in prevenirea erodarii solului.
Temperatura. Rezista la temperaturi scazute de pana la -30grC, dar este afectat de temperaturile mici care apar in timpul infloritului.
Apa. Nevoile alunului fata de umiditate sunt foarte ridicate in special in lunile mai-iulie, perioada care apar organele vegetative si se formeaza fructele. Totusi excesul de apa poate dauna conducand la aparitia de boli.
Lumina. Are nevoie de luminiozitate mai mare doar in perioada formarii fructelor si se va tine cont de acest aspect in conducerea ramurilor.

Obtinerea materialului saditor
Se poate inmulti prin seminte (toamna) dar primele recolte le obtinem tarziu, dupa 5-6 ani.
Cea mai buna si mai des folosita este marcotajul prin musuroire. Alunul produce foarte usor lastari in jurul coletului iar acestia se musuroiesc cu pamant si se va lasa sa prinda radacini dupa care se vor desprinde de tulpina mama.

Plantarea
Perioada optima de plantare este toamna. Se pregateste terenul prin arat si discuit. Apoi se sapa gropi adanci de 50cm si largi de 80-100cm pentru o buna dezvoltare a radacinilor in lateral. Se planteaza pe rand si cat mai repede pentru a se evita deshidratarea puietilor. Se uda, se taseaza terenul si se musuroiesc pentru a proteja radacinile pe timp de iarna. Distanta optima de plantare va fi de 4m intre randuri si de 4m pe rand si vom avea 625 de aluni pe hectar. Pentru a favoriza fertilizarea se planteaza pe randuri alternative sau pe parcele a 2-3 soiuri diferite.

Lucrari de ingrijire
Terenul se va curata de buruieni si se va iriga la nevoie in special in perioada fructificarii (lunile mai-iulie)
In primii 3 ani alunul se va lasa sa creasca in voie, dupa care se vor efectua lucrari de formare a coroanei prin pastrarea elementelor de schelet si o buna deschidere a lor. Se va taia ramurile in exces care impiedica patrunderea luminii si se elimina cele batrane care nu mai fructifica inlocuindu-le cu altele mai tinere.
De asemenea se elimina toti lastarii aparuti la baza coroanei intrucat cresterea lor afecteaza negativ productivitatea alunului.

Boli si daunatori
Bolile care pot aparea la alun sunt: bacterioza (ataca mugurii,frunzele si ramurile - se foloseste zeama bordeleza), fainarea (apar pe dosul frunzelor pete de culoare alba-galbuie care conduce la caderea lor), monilioza (apare in perioada formarii fructelor si conduce la putrezirea lor)
Daunatorii care produc daune sunt: gargarita alunului, paduchele verde sau galben si viermele alunelor

Productivitate
Alunul intra pe rod abia dupa 4 ani de vegetatie cu o productie modesta (2-2,5kg/pom) urmand sa ajunga la maturitate in al 7- lea an cu productii de peste 7kg/pom. La un hectar de cultura putem obtine 2-4000 kg.
Fructifica o perioada indelungata de cca 40 de ani.

Recoltare
Recoltarea se face toamna, in septembrie, cand alunele incep sa cada din pom. Daca cad impreuna cu involucru, acesta se elimina imediat intrucat mai tarziu va fi greu de facut acest lucru. Inainte de a fi puse la pastrare, alunele, se usuca la soare timp de cateva zile pentru a scadea umiditatea la maxim 5%. La temperatura camerei se pot pastra 1 an, in locuri bine aerisite si lipsite de umezeala.


 
 
 
 
Copyright © cultura plantelor